Campania ”Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți” are ca scop conștientizarea populației asupra riscurilor cauzate de necunoașterea sau ignorarea pericolului reprezentat de intrarea în câmpul electric existent între acoperișului unui tren și linia de înaltă tensiune.

În perioada iulie a.c. – ianuarie 2021, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române va fi desfășurată o campanie de informare pentru prevenirea accidentelor produse prin electrocutare în sectorul transporturilor feroviare.

O fotografie pe tren poate părea o idee bună pentru o postare în social media, însă puțini sunt cei care știu riscurile pe care escaladarea unui vagon de tren le presupune, în principal cel de producere a arcului electric și a electrocutării la rețeaua de înaltă tensiune (27.000 volţi).

Este important de știut faptul că arcul electric se poate produce fără un contact direct cu rețeaua de înaltă tensiune, iar pe lângă acesta, căderea de la înălțime poate produce traume grave.

În data de 28 august a.c., în vederea prevenirii accidentelor de acest fel, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și ai Biroului Județean de Poliție Transporturi Vaslui au desfășurat o activitate preventivă în zona stației C.F.R. din municipiul Vaslui.

          Cu această ocazie, polițiștii au purtat discuții cu persoanele tinere,  referitoare la riscurile determinate de nerespectarea regulilor și normelor de conduită în incinta stațiilor C.F.R. și pericolul electrocutării la care se expun din dorința de a se fotografia într-o ipostază inedită.

          Pe parcursul derulării campaniei, un vagon de călători  personalizat cu însemnele campaniei (vizual și mesaj) va fi atașat trenurilor care circulă în țară, pentru a transmite mesajul preventiv.

Pe traseul ,,călătoriei” vagonului personalizat, polițiștii structurilor de prevenire și poliție transporturi vor organiza evenimente publice în stațiile CFR, astfel încât adolescenții și tinerii să înțeleagă mai bine care sunt riscurile la care se expun atunci când încearcă să realizeze o fotografie pe tren sau când nu respectată regulile de conduită în incinta stațiilor de cale ferată, triajelor și zonelor adiacente.