Cei 13 membri ai Consiliului Local Perieni, din toate partidele componente: Partidul Social Democrat sașe, Partidul Național Liberal sașe și Partidul Mișcarea Populară unu, sunt nemulțumiți de modul discreționar și în disprețul legilor, de modul de administrare a treburilor primăriei a edilului Alexandru Iacob, actual membru al Partidului Alianța Liberal – Democraților.

În cadrul ședinței de Consiliu Local din data de 24 aprilie 2019, reprezentantul comunei Perieni, a inițiat un Proiect de Hotărâre pentru demiterea viceprimarului Alina Chiper, membru PMP.

Cu puțin timp înainte începerii ședinței, Proiectul de Hotărâre, a fost retras de către inițiator, la apariția reprezentanților mass media, făcându-se nevăzut din sediul primăriei, fără să participe la Sedința de Consiliu.

În plenul ședinței toți consilierii, indiferent de culoarea politică, au denunțat modul abuziv și comportamentul agresiv și jignitor al primarulu Iacob.

Viceprimarul a redat în fața consilierilor o înregistrare cu edilul ce profana diferite insulte și expresii licențioase și jignitoare la adresa acesteia.

Gabriel Săndulescu