Deputatul USR Mihai Botez, reprezentant al județului Vaslui în Parlamentul României a depus o nouă inițiativă legislativă, menită să corecteze o lege care ajută cetățenii de la sate în căutarea unui loc de muncă. Această lege și corectura pe care speră să o aducă vor stimula mobilitatea dar și ocuparea forței de muncă.
„România este un adevărat paradox. Avem șomaj, cel puțin oficial, de 5%, totuși lipsa forței de muncă este o problemă indicată frecvent de antreprenori. Legea 76/2002 instituie mecanisme prin care statul sprijină mobilitatea forței de muncă, introducând prima de instalare, un ajutor financiar menit să îi sprijine pe cei care își schimbă domiciliul sau reședința și semnează un contract pe o perioadă de cel puțin 12 luni.”, a declarat deputatul Mihai Botez.
Însă, remarcă acesta, condițiile de pe piața muncii au impus noi tipuri de contracte, iar de cele mai multe ori, angajații trec prin perioade de probă de 3 luni, înainte de a fi angajați pe durată mai lungă.
„Modificarea legislativă aduce legea în concordanță cu tendințele actuale de pe piața muncii, eliminând anumite criterii restrictive din lege și introducând conceptul de primă de instalare parțială, specifică celor care ajung să lucreze pe o perioadă de cel puțin 12 luni, dar care inițial au semnat contracte pe o perioadă mai scurtă. Șomajul din județul Vaslui este mare, în special atunci când îl comparăm cu media pe țară. O astfel de schimbare legislativă poate schimba viața în bine a sute de vasluieni, ajutându-i pe aceștia să își găsească un loc de muncă în interiorul granițelor României, fără să mai fie nevoiți să își caute traiul mai bun la mii de kilometri distanță.”, a mai declarat deputatul USR Mihai Botez.

ConyTV BârladConyTV Newsmai,Mihai Botez,Parlamentul Rom,USRDeputatul USR Mihai Botez, reprezentant al județului Vaslui în Parlamentul României a depus o nouă inițiativă legislativă, menită să corecteze o lege care ajută cetățenii de la sate în căutarea unui loc de muncă. Această lege și corectura pe care speră să o aducă vor stimula mobilitatea dar și...Vezi ce-i de văzut !