Când am lansat inițiativa legislativă „Constituția-Busola Democrației”, am avut în minte constant componenta de stimulare a dorinței de învățare despre conceptele folosite în politică. Am realizat de la început că inițiativa trebuie susținută și prin acțiuni concrete din partea mea, prin care sper să ofer un exemplu și altor cetățeni cu simț civic ce vor să se implice și să modeleze modul în care va arăta societatea pe viitor.
Atunci când eram în școala generală sau în liceu, mi-aș fi dorit să am pe cineva care să îmi explice pe scurt informații despre politică. Deși informația se află astăzi la un click distanță, interesul tinerilor trebuie stimulat.
De aceea am decis să trimit adrese către toate școlile și liceele din județul Vaslui pentru a-mi arăta disponibilitatea de a conversa cu elevii despre instituții, despre stat, despre politică, fără nici o componentă partizană. Mi-am oferit disponibilitatea și astfel aștept să fiu contactat de către directorii școlilor, despre care sunt convins că sunt mai mult decât interesați să aibă elevi care înțeleg cum funcționează societatea.
În altă ordine de idei, in data de 16 martie 2018, alături de colegii mei de la Uniunea Salvați România – Filiala Vaslui am mers și am donat sânge. Pe lângă satisfacția personală de a face o faptă bună, ne exprimăm speranța că gestul nostru va contribui, cel puțin indirect, la salvarea vieții unor pacienți, atunci când va fi nevoie.
Personalul medical a atras atenția în numeroase rânduri că stocurile de sânge sunt la un nivel scăzut, în special pentru grupe precum B3 negativ, de aceea sperăm că și alți cetățeni vor urma exemplul nostru și vor merge să doneze. Operațiunile medicale trebuie evident lăsate în sarcina medicilor, însă donatul de sânge este o modalitate prin care, pe lângă suportul moral, putem să îi sprijinim și direct pe medici.
Pentru că centrul de transfuzii sanguine din Bârlad este unicul de acest fel din județul Vaslui, iar distanța, adesea nerezonabilă, este un factor ce împiedică cetățenii din alte orașe spre a face un astfel de act de altruism, m-am adresat prin intermediul unei întrebări ministrului sănătății prin care i-am solicitat sprijinul pentru aducerea în orașele județului Vaslui a unor centre mobile de transfuzie, dorind să mă implic direct în această operațiune.
Până când voi reuși să contribui la aducerea centrelor mobile, și până când va fi deschis un nou centru în județul Vaslui, toți cetățenii ce doresc să facă o faptă bună pot dona la centrul din Bârlad, și îi încurajez puternic spre a face o faptă bună!