Pentru ca opinia publică bârlădeană sa afle adevărul, iată faptele.

Luni aflăm pe surse că spitalul Beldiman va deveni unitate-suport. Consilierii locali PSD decid sa convoace o şedinţă a CLM Bârlad cu scopul de a verifica veridicitatea informaţiei şi pentru a exprima împotrivirea fermă faţă de această decizie aberantă.

La ora 15:24, în aceeaşi zi, depunem în scris la secretariatul Consiliului Local solicitarea. La 15:55, informat fiind, dl.Boros convoacă la rândul lui şedinţă, vrând probabil să ascundă propria complicitate în a fi ştiut de planurile ministerului fără să informeze CLM ori fără să se opună. În seara aceleiaşi zile trimite şi o hârtie către Ministerul Sănătăţii.

Toate acţiunile acestea sunt făcute ÎN URMA demersului nostru şi în vederea acoperirii propriei sale implicări. Dacă insă discuţiile purtate intre Primăria Bârlad şi Ministerul Sănătăţii au avut un caracter oficial, şi probabil că au avut, atunci responsabilitatea, cel puţin morală, nu poate fi mascată, oricâte stări de urgenţă ar mai convoca preşedintele liberal şi oricât spaţiu cumpărat in vremuri de criză ar mai lua pe la ziarele de casă!