BÂRLADUL CENTRU MILITAR ŞI FACTOR DE INFLUENŢĂ POLITICĂ
Duminică la ora 11.00 a avut loc la Cercul Militar Bârlad Simpozionul şi vernisarea expoziţiei de fotografie documentară BÂRLADUL – CAPITALĂ MILITARĂ (noiembrie 1916 – martie 1917). Aceasta reprezintă a doua manifestare dintr-un amplu proiect iniţiat de şcoala noastră ,,România la întâlnirea cu Centenarul. Bârladul în Marele Război”, lansat cu prilejul primei activităţi intitulată BERTHELOT ŞI BÂRLADUL, desfăşurată la sediul Şcolii Gimnaziale “Iorgu Radu”, în data de 16 octombrie 2017, şi care s-a bucurat de un real succes.
Manifestarea se înscrie în lista de activităţi dedicate Centenarului Primului Război Mondial şi Marii Uniri organizate în urbea noastră şi este organizată în colaborare de: Primaria şi Consiliul Local Municipal Bârlad, Cercul Militar Bârlad, Societatea de Ştiinţe Istorice – Filiala Bârlad, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor “Elena Cuza” Bârlad, Şcoala Gimnazială “Iorgu Radu”, Colegiul Tehnic “Al. I. Cuza – Bârlad”, Biblioteca Municipală “Stroe S. Belloescu” şi Societatea Numismatică Română – Filiala Bârlad.
Cu prilejul Simpozionului vor confereţia profesorii: Marcel Proca, Costel Pascaru şi Loredana Stegaru. Tematica abordată va fi rolul şi importanţa prezenţei în Bârlad a Marelui Cartier General al Armatei Române şi ale altor instituţii de comandă militare româneşti şi străine; iar la Zorleni a regelui Ferdinand I Întregitorul – comandantul Frontului Românesc – şi a Marelui Cartier Regal cu implicaţiile sale naţionale şi internaţionale. În perioada amintită Bârladul nu a fost doar centrul militar al României neocupate de inamic dar şi un important factor de influenţă politic având în vedere că aici a fost decisă numirea viitorului mareşal Constantin Prezan la comanda Marelui Cartier General şi România s-a confruntat cu problemele ridicate de dificila cooperare româno-rusă. Aici, Rusia a solicitat succesiv, prin intermediul reprezentanţilor săi: dizolvarea Marelui Cartier General românesc şi înglobarea lui în cel rusesc, preluarea administraţiei căilor ferate şi retragerea trupelor române pentru refacere pe teritoriul Imperiului ţarist. O altă problemă politică de importanţă majoră, abordată la Zorleni, a fost cea a înlocuirii primului ministru Ion I. C. Brătianu cu generalul (din 1930 – mareşalul) Alexandru Averescu.
Expoziţia, ce cuprinde 30 de fotografii documentare, organizată de profesorul Marcel Proca cel care a descoperit fotografiile şi a identificat data şi locul realizării lor (decembrie 1916 la Bârlad) va fi vernisată de muzeograf Alina Butnaru de la Muzeul “Vasile Pârvan” – Bârlad. Se remarcă în cadrul expoziţie fotografii de o valoare istorică deosebită ce atestă prezenţa la Bârlad a celor mai importante personalităţi militare româneşti şi străine, ele reprezetând instantanee luate în Piaţa Domnească şi în faţa Şcolii Normale “Principele Ferdinand” – sediul Marelui Cartier General românesc şi rusesc (pentru trupele aflate pe teritoriul României), precum şi al Misiunii Militare Franceze – comandată de cunoscutul general francez Henri Berthelot. De asemenea sunt şi imagini inedite cu Regele Ferdinand I decorând ofiţeri de aviaţie pe aerodromul militar din Bârlad în vara anului 1917 (colecţia prof. Cristian Onel) şi altele ce atestă, în premieră, prezenţă unui lagăr de prizonieri de război în localitate.
Bârladul, deși nu a avut poziția de prim rang a Iașului, merită totuși celebrat pentru amintirea rolului jucat în istoria națională, din decembrie 1916 până în martie 1917. Fără îndoială că, despre Bârlad, ca un oraş ce a jucat un rol important în timpul refugiului din primul război mondial, ar mai fi multe de spus. Aici și-a găsit adăpost temporar regele Ferdinand, aici au fost dislocate cele mai importante instituții de conducere militară, aici a fost parţial reorganizată armata şi tot aici s-au inițiat pregătirile pentru marile victorii ale anului 1917.
Activităţile propuse în cadrul proiectului îşi propun să releve comunităţii locale rolul oraşului, în contextul Marelui Război, pe coordonate mai apropiate de realitatea istorică. Bârladul are un trecut eroic, trecut de care trebuie să fie mândru, pe care trebuie să îl respecte şi să îl onoreze cum se cuvine.
Coordonator proiect,
prof. Marcel Proca – Vicepreşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice – Filiala Bârlad