Concursul Regional „LUCEAFĂRUL”, ediţia a V-a

Elevii cu aptitudini creatoare au participat la cea de-a V-a ediţie a Concursului Regional „LUCEAFĂRUL” organizat în perioada ianuarie-martie 2018, în parteneriat de Asociaţia Astronomică „Sirius”-Club UNESCO, Societatea Ştiinţifică „Orion” Tulcea, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, „GRAI ROMÂNESC” – PLATFORMĂ INTERNAŢIONALĂ DE ARTĂ, LITERATURĂ, POEZIE, Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu” Bârlad, Primăria & Consiliul Local Bârlad. Manifestarea face parte din activităţile proiectului AAS „Priviţi cerul înstelat!” implementat din anul 2014 sub egida Uniunii Astronomice Internaţionale (UAI) şi este inclusă în Programul activităţilor cultural-artistice aprobat pentru luna martie 2018 de Consiliul Local Bârlad.
Concursul LUCEAFĂRUL are ca scop evidenţierea implicaţiilor culturale ale cosmogoniei. Obiectivele proiectului sunt identificarea şi încurajarea elevilor cu aptitudini literare şi cultivarea talentului în rândul elevilor de liceu şi gimnaziu în realizarea unor lucrări literare pe teme cosmogonice. Într-o perioadă în care tinerii sunt tot mai atraşi de computer şi de internet, se impune potenţarea ataşamentului lor la cultură în general, la literatură în special. Concursul de creaţie LUCEAFĂRUL „a crescut” de la o ediţie la alta, adunând elevi din diverse regiuni al României: Bucureşti, Călăraşi, Constanţa, Neamţ, Prahova, Tulcea, Vaslui şi din Republica Moldova.
Conform Regulamentului, participarea este individuală la categoriile de vârstă: Categoria 1: cls.IX-X; Categoria 2: cls.XI – XII; categoria 3: cls.VII-VIII. Concursul se desfăşoară pe trei secţiuni: Poezie, Eseu şi Science-Fiction. Lucrările elevilor au fost trimise organizatorilor până la data de 3 martie 2018.
Juriul a fost format din cadre didactice de specialitate şi scriitori consacraţi. Criteriile de jurizare sunt creativitatea şi originalitatea. În prima fază au fost acordate în total la categoriile de vârstă prevăzute de Regulamentul concursului, 20 de premii la secţiunea Poezie, 12 premii la secţiunea Eseu şi 12 premii la secţiunea Science Fiction.
În cea de-a doua fază, în urma evaluării celor 25 de lucrări care au obţinut Premiul I, echipa de scriitori de la Asociaţia „GRAI ROMÂNESC” din Bucureşti a stabilit LAUREAŢII ediţiei a V-a.
Festivitatea de premiere a avut loc sâmbătă, 24 martie 2018, în Cancelaria Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad. La eveniment au participat elevi, părinţi, cadre didactice, primarul municipiului Bârlad – Dumitru Boroş, Constantin Niţuc – şeful Biroului de Relaţii Publice şi Mass Media., prof. Oltea Gramaticu – preşedinte Filiala Bârlad a Societăţii de Istorie, Filiala Bârlad, parteneri. Vremea nefavorabilă a împiedicat participarea la Festivitatea de premiere a elevilor şi cadrelor didactice îndrumătoare din ţară şi din Republica Moldova.
Toţi participanţii au primit din partea Asociaţiei Astronomice „Sirius”-Club UNESCO diplome şi revista „Paşi spre infinit”. Primăria şi Consiliul Local Bârlad au oferit diploma şi un premiu în bani (suma totală 1500 lei) participanţilor care au obţinut Premiul I la cele trei secţiuni ale concursului. Câştigătorilor Premiului II, prof.Sergiu Frangulea – preşedintele Asociaţiei „Cronos” din Barlad, le-a oferit câte un tricou.
Pentru contribuţia deosebită la succesul proiectului Concursul Regional „LUCEAFĂRUL”, ediţia a V-a, Asociaţia Astronomică „Sirius”-Club UNESCO a acordat Diplome de Excelenţă partenerilor în proiect: Societatea Ştiinţifică „Orion” Tulcea, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, Asociaţia „GRAI ROMÂNESC”, Editura „Lyceum” Chişinău, Primăria & Consiliul Local Bârlad, membrilor juriului şi Comitetului de Organizare: prof.Rica Luchianov, prof. Camelia Stoica, prof.Gabriela Dobrea, prof.Ionel Şerban, prof.Liliana Radu, prof. Crina Oruna, prof.Sergiu Frangulea, prof. George Cristofer Mozara, familia ped.Mariana Popa & preot Ion Popa, voluntarilor Andrei Popa, Paul Oprea, Denis Ifrim.
Un moment artistic deosebit de apreciat a fost oferit de cantautorul vasluian de muzică folk Cristi Hîncu. Înregistrarea festivităţii din 24 martie va putea fi vizionată pe site-ul Cony TV.ro Următoarea ediţie a concursului va fi organizată în primăvara anului 2020.
Mulţumim cadrelor didactice îndrumătoare pentru ajutorul acordat în derularea proiectului! Felicitări şi mulţumiri elevilor pentru creaţiile de excepţie care ne-au încântat sufletul şi ne-au arătat că tinereţea înseamnă creaţie, bucurie şi frumos!

Coordonator proiect, prof.Ioan Adam